Totalul afișărilor de pagină

vineri, 10 aprilie 2020

"Introducție", de Mihail Kogălniceanu


Perioada pașoptistă (1830-1860) are ca nucleu revoluția anului 1848. Modernizarea societății românești, independența politică, libertatea națională, unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale mișcării pașoptiste.
         Epoca pașoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii pașoptiști sunt nevoiți "să ardă etapele" care se desfășuraseră succesiv în literaturile occidentale , în decursul a mai bine de un secol și jumătate. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan. Principala trăsătură a literaturii pașoptiste constă în coexistența curentelor literare, nu numai în opera aceluiași scriitor, ci chiar în aceeași creație.
         La 30 ianuarie 1840 ia ființă , la Iași, revista "Dacia literară", din inițiativa și sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, fiind "întâia revistă de literatură organizată" (George Călinescu), având însă o apariție scurtă, de numai trei numere.
         "Dacia literară" este prima revistă literară, în jurul căreia s-a manifestat un curent național-popular și prin care s-au afirmat primii noștri scriitori moderni. În primul număr al acesteia, Mihail Kogălniceanu publică ... CONTINUAREA AIChttps://comunitateadidactica.blogspot.com/2020/02/introductiede-mihail-kogalniceanu.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *