Conjuncția

 

Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă care leagă, în propoziție, două părți de propoziție de același fel (subiecte, nume predicative, atribute, complemente), iar în frază, două propoziții de același fel sau diferite.

         exemple:

         Ioan și Matei se joacă cu mingea.(conjuncție, leagă două subiecte)

          Ioan citește, iar Matei se joacă. .(conjuncție, leagă două propoziții principale)

 

        După structură, conjuncţiile sunt:

       - simple: şi, dar, iar, nici, ci, că, sã, fie etc.

       - compuse: ca să, încât să, cum că, ci şi etc.

 

          Conjuncțiile care leagă două părți de propoziție de același fel sau două propoziții de același fel se numesc conjuncții coordonatoare.

 

Conjuncțiile coordonatoare pot fi : §  copulative, când exprimă echivalența : şi, nici; §  disjunctive, când exprimă excluderea sau alternanța: ori, sau, fie; §  adversative, când exprimă opoziția: ci, dar, iar, însă, ba; §  conclusive, când arată o concluzie: deci, aşadar.

                 Unele conjuncții nu sunt coordonatoare și au rolul de a lega propoziții care nu sunt de același fel: că, să, dacă, fiindcă, deși, încât etc.Acestea se numesc conjuncții subordonatoare.